Istoria prezenţei umane în vatra localităţii Sannicolau Mare, depăşeşte cu mult evul însemnărilor documentare, având rolul unui complement necesar şi util, înţelegerii unei lungi, frământate dar şi fascinante istorii ale acestor locuri, mai mult trăite decât înţelese de istorie.

COLONIZAREA GERMANILOR (SVABI)

ÎN   SANNICOLAU  MARE

            În anul 1751, în urma ordinului emis de Curtea Imperială de la Viena, baronul KEMPE, trece la schimbarea şi transformarea guvernământului specific militar în administraţie civilă – provincială. În aceste împrejurări noi, BANATUL va fi împărţit în 10 districte din care face parte şi Cenadul cu localitatea Sannicolau Mare. Primul preşedinte al administraţiei civile, provinciale va fi contele PERLAS RIALPH din  perioada 1751 – 1768.

            Datorită importanţei militare a Banatului ca provincie de graniţă şi a sporirii veniturilor obţinute din această provincie, autorităţile habsburge iau o serie de măsuri administrative, militare şi culturale, prin ,,PLANUL DE MODERNIZARE AL BANATULUI.”

Pentru aplicarea acestui plan, Casa imperială de la Viena a hotărât să colonizeze populaţie germană, care să contribuie într-o anumită măsură, la dezvoltarea economică a provinciei şi a promovării religiei romano – catolice.

Banatul a fost colonizat în decursul sec.al XVIII – lea, cu populaţie adusă din diferite zone ale Europei. Majoritatea erau germani din; SGHWABENLAND, WUTERMBERG, apoi din Alsacia şi Lorena. Pe lângă germani, au fost colonizaţi şi bulgari în com. Dudesti Vechi, francezi în satul Tomnatic, spanioli în loc. Biled, slovaci în loc. Nădlac, italieni în Igriş

Între ani 1750 – 1760 în Sannicolau Mare, pe baza documentelor existente, găsim unele familii germane şi slovace. De asemenea este evidenţiat faptul ca în anul 1752, guvernul administraţiei provinciale, va coloniza aici aproximativ 40 familii germane. Printre aceştia au fost meşteşugari ca: fierari, ţesători, pantofari, morari, ţărani grădinari e.t.c.

            Printre familiile care au sosit primele, amintim pe SCHULZ ADAM, GEORG, FICHTEIN GEORG, SAUER ADAM, EDELBECH JOHAN, SEIMAN JOSEF şi ALLG MATHIAS.

            Pe timpul administraţiei militare au mai rămas în localitate ostaşi ai districtului CENAD ca; Soldatul JOHAN MAYER, caporal STERTZ KAROL, MIRURG, HOFFER PETRU, sau funcţionari ai aparatului districtual ca; KNOLL FRANZ, OEXEL MATEI (ce va înfiinţa prima berărie).

            În acest timp găsim pe următorii ,,ludi magisteri”(dascăli) ca; JAMBELZ  JOHAN şi DEMETER JOHAN. Colonizarea propriu-zisă aparţine celui de al doilea val după ce Împărăteasa Imperiului Habsburgic Maria Therezia (1740 – 1780) a încheiat războiul de 7 ani cu Prusia, căutând să intensifice acţiunile pentru întărirea graniţei de răsărit. În acest scop se elaborează ,,Planului de colonizare”, prin care soldaţilor lăsaţi la vatră după război, li se înmânează paşaportul necesar şi facilităţile, pentru a se stabili în Banat şi Transilvania.

            Începând cu anul 1763, au sosit în Sannicolau Mare colonişti ca;    

          Johanu Niseu cu familia din WUNCHRINGEN(Luxemburg) pe 22.04.1764.

14.05.1764    familia Karol Heifler din  IMESPAND

         ,,         familia Herman Heyrat din FRANZ LOTHARINEIA

         ,,         familia Cristoph Tentel din BAADEN MEYERBACH

         ,,         familia Johann Klopp din GREBLDINGEN

10.06.1764    familia Nicolas Haz din GREBLDINGEN

        ,,          familia Johann Kifer din DERMISCHL

Comuna germană în Sannicolau Mare va lua fiinţă în anul 1765 cu 152 numere de casă şi cu tot atâtea familii, care ulterior se va numi  SANNICOLAU MARE – GERMAN. În baza hotărârilor emise de administraţie, fiecare comună germană v-a avea şcoală şi biserică proprie, cu rit romano-catolic. Începând cu anul 1765, au mai sosit în Sannicolau Mare, până în 1766, un număr de 105 familii, iar între  1766 – 1773, un număr de 82 familii. În anexa nr.2 vă prezentăm listele  cu familiile germane, colonizate în Sannicolau.

      Între anii 1782 – 1786, au mai sosit în Sannicolau Mare un număr de 8 familii.

     Coloniştii germani, aşezaţi în Sannicolau Mare, au beneficiat, de la început, de următoarele drepturi;

-         asigurarea şi existenţa cultului religios, libertatea de a, avea preoţi şi învăţători proprii,

-         fiecare familie va primi o casă şi o gradină,

-         acordarea de unelte şi maşini agricole, animale pentru întreţinerea lor şi pentru lucru,

-         acordarea a 50 guldeni,

-         scutiri faţă de fisc pe timp de 10 ani,

-         acordarea gratuită, lemne de construcţie şi lemne de foc,

-         scutirea pe o perioada de 6 ani de impozite,

-         acordarea a câte 0.5-1.00 ha. pentru fiecare familie,

-         alte avantaje materiale şi produse existente la acea vreme.

     În anul 1772, sosesc în Sannicolau Mare German şi câteva familii franceze, venite din Tomnatic ca; THURIE NIKOLAUS, MASSE DIC, PETICAN PETER, SADI FRANZ, REHNE JOHANN PETER, DIAME JOSEF şi MAREL JOHANN.

      Prima stradă colonizată a fost str. ALTGASSE (astăzi 16 decembrie 1989), iar pe strada SAUERLANDERGASSE  (astăzi str. Nufărului), lua fiinţă o biserica romano – catolică, o şcoală confesională şi primăria.

 Fiecare colonist era obligat să planteze 20 plopi sau duzi pe strada, iar în grădină, pomi fructiferi, erau obligaţi să crească viermi de mătase, pentru fabrica de mătase din Timişoara.

       Noua aşezare, avea străzi drepte şi late, pe ambele părţi erau şanţuri pentru scurgerea apei, iar străzile secundare, erau perpendiculare pe străzile principale. Sannicolau Mare – German, şi-a construit o biserică mică, şcoala, casa parohială, primărie.

        În faţa bisericii era o cruce şi statuia unui sfânt, creând o mică piaţă (WOCHENMARKTE).

        Apa potabilă era asigurată de către o fântână forată (SAUERLANDER), iar în jurul comunei se afla un izlaz (HUTWEIDE),  în S-V oraşului, către Bucova, care era folosit de ambele comune; Sannicolau Mare şi Sannicolau Mare- German.

        Localitatea capătă forme occidentale, casele din pământ bătut şi stuf, erau înlocuite cu, case din cărămidă şi ţiglă. Fiecare casă era văruită în alb, iar pe faţada casei se înscria numele propietarului şi anul construcţiei.

        Strada Altgasse ulterior a, avut 3 fântâni publice cu 50 de case de locuit, strada Sauerlandergasse un număr de 62 case (germanii erau din zona Holn), pe strada Kesel-Gasse, s-au aşezat meşteşugarii, având 40 case de locuit, iar pe strada Charlottenburg (astăzi str. Iorgovici), erau germani din zona Brandemburgului. Coloniştii germani şi-au păstrat portul şi obiceiurile de-a lungul timpului, în această nouă localitate. Conducerea comunei nu se deosebea de cea a, altor localităţi,astfel Sannicolau Mare-German, avea primar  şi notar propriu.

         Şcoala a jucat un rol important în viaţa ţăranului german, care va fi construită în 1825, şi va cuprinde două săli de clasă şi locuinţa directorului. Va fi frecventată de copii de la vârsta de 6- 12 ani.

         În anul 1837 în Sannicolau Mare German erau înscrişi la şcoala 340 copii germani în 1868 iar şcoala germană este trecută sub conducerea statului ungar, cu limba de predare maghiară.

         Sannicolau Mare German, din punct de vedere religios, a fost o filială a Parohiei Cenad până în anul 1767. Oficiile divine au avut loc duminica şi în zilele de sărbătoare, în capela cu o criptă, construită de Jakob Oexel (probabil pe strada Sauerlander-Gasse).

         In anul 1767 s-a înfiinţat parohia romano-catolică din Sannicolau Mare German, datorită numărului mare de credincioşi. Fiecare familie avea câte 4-6 copii, iar într-o casă erau câte două generaţii. În 1837 nu mai este vorba de comuna, ci de oraş (oppidum).

         La înfiinţarea parohiei, mai participă şi 2 filiale: (Porgany allodium) Mosia Pordeanu şi (Szaravalla) Saravale. Casa parohială a fost construită de un evreu în 1810, iar casa şi grajdul, reparate în 1837.

 În Sannicolau Mare German, au existat următoarele cruci:

                                       -  la drumul spre Nerau (Dugosello)

                                       -  spre Beşinova Veche

                                       -  la capela comunei germane (care a fost la mijlocul străzi Sauerlander-Gasse(Nufărului).

                                       -  platou antiqua pe strada Altgasse(16 Decembrie).

                                       -  platou keszel pe strada Kesselgasse (str.Popa Şapcă).

                                       -  trei cruci în cimitirul comunei germane.

      Cimitirul vechi al oraşului, a fost în jurul bisericii vechi şi a capelelor lui Oexel, având statuia Sfântului ION NEPOMUK în faţa bisericii. Statuia se află astăzi în grădina Bisericii Romano-catolice, construită în anul 1824 de contele NAKO, care a trecut de la ortodoxism, la catolicism.

       Cea de-a doua scoală a fost construită în anul 1832, în apropierea bisericii catolice construite în 1824.

       Începând cu anul 1765, când este constituită comuna (în anul 2004 se împlinesc 239 de ani de existenţă documentară), populaţia germană alături de cea română, sârbă, maghiară, evreică, macedoneană, greacă, ţigănească şi alte naţionalităţi din Sannicolau Mare, vor participa la toate momentele istoriei care s-au petrecut pe această vatră străbună.  În capitolul ,,Structura demografică”, sânt redate crescendul şi descrescendul populaţiei germane din localitate.

       Între cele două comune nu a existat hotar (unicat pentru acele timpuri) fapt ce a făcut ca transferul de populaţie dintr-o parte în alta să se facă prin grija lui Dumnezeu, prin căsătorii mixte.

       Unirea celor doua comune, oficial, s-a făcut în plină conflagraţie mondială(al II-lea Război Mondial), la 26.06.1942, prin Decretul Lege nr.495, semnat la acea vreme de Mareşalul Antonescu.

       De atunci, localitatea va deveni oficial – oraş, reşedinţa de judeţ cu o singură comună numită Sannicolau Mare. Sannicolau Mare – German, a devenit un cartier al oraşului, denumit Comuna Germană.